Chiloţii lui Adam

Se pare că, anul acesta, vom avea babe … pişolcoase!  Adică, vin vremuri grele pentru mine: Zamfir nu mă scoate la hălăduielim pe vreme umedă!

Am avut surpriza să fiu certată pe e-mail penelopa@zamfirpop.com Normal: contestarea este privilegiul … celebrităţilor! Cineva mă acuză, pe mine, dom’le!, că-s prea … seriosă pe blog. OK! Să remediem acest deficit: public câteva glume primite de la … furnizorul meu de bancuri:

O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi vine nervoasă acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala” îi spune mamei.
Oricum, eu nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi … învăţătoarea nici să vorbesc nu mă lasă!

Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se ascundă.
Băieţelul le-a privit uimit după care a întrebat senin:
– Ce s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel, în viaţa voastră?

Un băieţel deschide biblia familiei. Era fascinat de desenele din carte şi dădea pe rând fiecare pagină. Deodată ceva căzu din biblie. Era o frunză presată între pagini.
– Mamă uite ce am găsit! – strigă fericit băieţelul.
– Ce ai găsit? – întrebă mama.
Fascinat băieţelul răspunse:
– Cred că sunt chiloţii lui Adam!

O femeie se chinuia să facă să curgă ketchup dintr-o sticlă. În timp ce se chiunuia i-a sunat telefonul aşa că l-a rugat pe băieţelul ei de patru ani să răspundă la telefon.
– Este directorul, mama! – i-a spus copilul mamei, după care a adăugat, în telefon: Mama nu poate răspunde acum. Da o sticlă peste cap.

În prima zi de şcoală, un elev din clasa întâi i-a dat învăţătoarei un bilet de la mama sa. Pe bilet scria:
Părerile exprimate de acest copil, nu sunt, neapărat, cele ale părinţilor lui„.

O mamă se plimba cu maşina împreună cu cei trei copii mici într-o după-amiază toridă de vară, când o femeie dintr-o decapotabilă s-a ridicat din scaun şi a început să le facă cu mâna. Femeia era total goală. În timp ce, mama îşi revenea din şoc şi se gândea să le spună repede copiilor să nu se uite, fetiţa de cinci ani i-a spus inocent:
– Mamiiii, femeia aia nu poartă centura de siguranţă!

Indiscutabil şi indubitabil

… cine este frumos este frumos … şi din spate! Spuneţi şi voi:

penelopa DSC04536

Ieri, ca şi alaltăieri, ca şi …, ne-am zbenguit, un pic (vreo şaptezeci de minute, doar!) pe tăpşanul cu iarbă. Vremea e moale, noroiul e clisos, … şi nu putem pleca departe: Zamfir face nazuri. Cică, … i se murdăresc bocancii. Până acum, punea motiv că n-are.

penelopa DSC04540penelopa DSC04542Sunt curioasă: azi, unde mergem?!

*

Vă sugerez să vizitaţi bloguri din grupul nostru:  turdeanu’, ulise, penelopa, zol, zamphoto, filumenieturda, magina, colectionara, aefc, florina, …

Ieri, azi, mâine, …

Uite, aşa ne trece vremea … Ieri, azi, mâine, …

Ieri, am fost pe malul Arieşului. La Costel şi lupişorii lui, dar, am tras şi o alegătură grozavă pe tăpşan. Am mâncat pufuleţi, de la Zamfir şi am băut apă din Arieş!

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi, … ne-am plimbat un pic. Pe Salinelor, apoi, pe tăpşanul luuuuuung cu iarbă, ne-am jucat în fân, … Pe la Durgău – am aruncat numai o privire la surpătura de pe Agriculturii – şi ne-am întors spre casă, pe Aleea elevilor, plină de gunoaie. Gunoaie am întâlnit şi pe Barbu Lăutaru: un cârd de pui de ciori voiau să arunce cu pietre în mine! Zamfir nu i-a pozat, ca să  nu -i … discrimineze!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mâine?! Sigur, va fi … o altă zi!

Lacasadepaie

Nu cred că am scris bine titlul,  dar, cine vrea să înţeleagă … o  face pe propria-i răspundere.

Vremea e ca vremurile şi se schimbă. Cică, noaptea asta o să dormim mai mult!

penelopa SAM_7289Foarte  bine, pentru că am fop primul SAM_7343st pe cetate, iară, şi la casa de paie, iară.

Mâine, să mergeţi pe blogul lui Zamfir, ca să vedeţi despre ce minune este vorba!

Poza din dreapta dovedeşte că primul locatar şi-a lăsat urmele …

penelopa SAM_6881 Pour la bonne bouche  (scris-am bine, oare?), două poze:

Şi un film.

Chiar, şi de pe Arieş

penelopa SAM_5271De duminica trecută, când ne-a lătrat un derbedeu la Cheile Turului,

nu am mai plecat departe.

Ne tot învârtim în jurul cozii mele … şi a Durgăului.

Uite, nişte poze,

adunate de vineri, sâmbătă şi … astâzi!

Vai de mine: am scăpat şi alte poze,

chiar şi de pe Arieş!

Această prezentare necesită JavaScript.

Maidanezii lui Eminescu

Dacă nu punea laba pe mine Zamfir, eram şi eu o maidaneză şi riscam … să trăiesc ca pe vremea lui  Eminescu!

Zice Andrei Pleşu:

E noapte. Scriu, nu fără un mic palpit istoric, aceste rînduri şi, deodată, dinspre clădirea Guvernului (cu care mă mîndresc a fi vecin), aud lătrăturile viguroase ale cîinilor din cartier. Sînt cîinii mei. Ai noştri. În nicio capitală a Europei unite, nu poţi face experienţa unei comuniuni atît de intime cu trecutul şi viitorul reunite. Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.

Problema câinilor comunitari nu este nouă. Tragedia petrecută în data de 2 septembrie a adus în actualitate o chestiune deranjantă încă din secolul al XIX-lea.ruga SAM_1446

Într-un comentariu pentru adevarul.ro, Andrei Pleşu aminteşte de un articol scris de Mihai Eminescu şi apărut în „Curierul de Iaşi”  în 26 noiembrie 1876, cu titlul „Ce se întâmplă din nesupravegherea câinilor”:

„D.N. Pascu, subprefect în ţinutul Dorohoiului, primblîndu-se pe uliţele Mihăilenilor, a fost muşcat de un cîine turbat. Idrofobia au cuprins fără scăpare organismul numitului mai sus, încît, cu toate silinţele amicilor şi rudelor, dar mai ales cu toată lăudabila îngrijire de aproape din partea dlui Dimitrie Moruz, prefectul de Dorohoi, au repauzat în 17 curent. Acest caz ne reîmprospătează în minte drepturile de cari se bucură ab antiquo cînii în iubitul nostru oraş Iaşi, cari drepturi ar trebui supuse unei filantropice reviziuni din partea locurilor competente. Fiind odată bine stabilit că este oarecare deosebire între Iaşi şi Mihăileni, am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos”.

Andrei Pleşu continuă în comentariul său: „Textul lui Eminescu nu poate să nu ne lase visători. Carevasăzică, acum 140 de ani, peisajul autohton pregătea deja viitorul. În ciuda diferenţelor (inevitabile ca şi cele dintre Iaşi şi Mihăileni), oraşul românesc contemporan păstrează încă atmosfera şi problematica vechilor oraşe. Avem tradiţii. Şi le păstrăm pios, fără să „mînuim” măsuri pripite împotriva lor. Carol I, proaspăt ajuns în noua (şi, pe atunci, modesta) lui reşedinţă bucureşteană, tot cîini a văzut înainte de toate: cîini şi grupuri pitoreşti de dansatori şi dansatoare de etnie rromă (numiţi, pe atunci, cu o incorectitudine politică încă inocentă, „ţigani”…). Aşa cum, la ţară, românul se face frate cu codrul, la oraş el se înconjoară de cîini, pe care îi asociază cu o mitologie tandră: cînd, de pildă, vrea să evoce belşugul, românul vorbeşte de „cîini cu covrigi în coadă”. Cînd vrea să înfiereze dezordinea unei comunităţi, vorbeşte despre „sat fără cîini”. Cîinele are deci, preponderent, conotaţii pozitive: te trimite cu gîndul la prietenie, la fidelitate, la bunăstare, la protecţie şi la Brigitte Bardot. Dumnezeu însuşi a avut, cîndva, nevoie de un ordin călugăresc care să-L reprezinte pe pămînt cu umilitatea şi rigoarea cîinilor: dominicanii, „cîinii Domnului””.

Citiţi textul lui Andrei Pleşu, „Câinii şi oamenii”, pe adevarul.ro.