Joi, am aflat că locuitorul „vilei de carton”, de dincolo de Arieş, Costel, este în spital.
Imediat, m-am gândit la gaşca de câini de pe-acolo. La cei patru liberi, dar, mai ales la „lupoaica” legată.
Zamfir a pregătit două castroane mari cu pâine îmbibată cu supă şi sos, plus, o pungă cu „grăunţe”, şi ne-am dus acolo.
Vineri, la fel. Ieri, n-am mai apucat să ajungem şi acolo. Dar, astăzi, am constatat că … a mai trecut cineva pe-acolo, lăsând grăunţe!
În fiecare din cele trei expediţii de hrănire a găştii de câini, Zamfir a umplut laboşul Dorei, căţeaua legată, cu apă din Arieş.
Imediat ce punea castroanele – unul pentru Dora, cel mai mare! şi celălat pentru gaşcă – erau … curăţate, lustruite!
În fiecare din cele trei expediţii de hrănire a găştii de câini, … am tras şi câte o oră ce joacă cu gaşca!
Ce nu mi-a plăcut, deloc!, a fost că … jmekerii veneau, pe rând, să lingă mâna lui Zamfir, să se lipească de piciorul lui, să se joace cu el, …
Nu accept: Zamfir e al meu! Şi-s geloasă, ca o … căţea!
Când am ajuns la pisici, … am adormit!
Cu sentimentul datoriei împlinite.
Şi am visat că … le e bine!
