Văzând că Sfântu’ Ilie s-a mulţumit numai cu ameninţările, l-am scos pe Zamfir la Durgău.
Ritualul obişnuit:
– mergem la tufele noastre (eu merg din umbră-n umbră),
– pune hamacul (eu îl ajut trăgând de toate sforile la care ajung!),
– pune apă într-o cutie de conserve (care rămâne la locul faptei şi o mai umple şi ploaia, uneori),
– dumică pâine în lăboşelul meu (am învăţat să stau cuminte, să aştept până se moşmondeşte),
– desface conserva şi scurge uleiul peste pâine (mai scapă şi din peşte – n-am reuşit să-mi dau seama de-i din greşeală ori intenţionat; data viitoare, mă uit cu mai mare atenţie!),
– amestecă bine, până intră tot uleiul prin pâinică, …
Un deliciu! Mai ales că, după ce şterg uscat lăboşelul, mai pune şi un pumn de grăunţe.
Aşa-i de bună apa, după astea!
Apoi, ne-am întors pe Aleea elevilor în vacanţă.
Blog de Căţea 