Parole, parole, … amestecate!

De-a valma …

Această prezentare necesită JavaScript.

Aşa grăit-a Penelopa, vol. XII

Din antologia Aşa grăit-a Penelopa, vol. XII

Această prezentare necesită JavaScript.

Maidanezii lui Eminescu

Dacă nu punea laba pe mine Zamfir, eram şi eu o maidaneză şi riscam … să trăiesc ca pe vremea lui  Eminescu!

Zice Andrei Pleşu:

E noapte. Scriu, nu fără un mic palpit istoric, aceste rînduri şi, deodată, dinspre clădirea Guvernului (cu care mă mîndresc a fi vecin), aud lătrăturile viguroase ale cîinilor din cartier. Sînt cîinii mei. Ai noştri. În nicio capitală a Europei unite, nu poţi face experienţa unei comuniuni atît de intime cu trecutul şi viitorul reunite. Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.

Problema câinilor comunitari nu este nouă. Tragedia petrecută în data de 2 septembrie a adus în actualitate o chestiune deranjantă încă din secolul al XIX-lea.ruga SAM_1446

Într-un comentariu pentru adevarul.ro, Andrei Pleşu aminteşte de un articol scris de Mihai Eminescu şi apărut în „Curierul de Iaşi”  în 26 noiembrie 1876, cu titlul „Ce se întâmplă din nesupravegherea câinilor”:

„D.N. Pascu, subprefect în ţinutul Dorohoiului, primblîndu-se pe uliţele Mihăilenilor, a fost muşcat de un cîine turbat. Idrofobia au cuprins fără scăpare organismul numitului mai sus, încît, cu toate silinţele amicilor şi rudelor, dar mai ales cu toată lăudabila îngrijire de aproape din partea dlui Dimitrie Moruz, prefectul de Dorohoi, au repauzat în 17 curent. Acest caz ne reîmprospătează în minte drepturile de cari se bucură ab antiquo cînii în iubitul nostru oraş Iaşi, cari drepturi ar trebui supuse unei filantropice reviziuni din partea locurilor competente. Fiind odată bine stabilit că este oarecare deosebire între Iaşi şi Mihăileni, am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos”.

Andrei Pleşu continuă în comentariul său: „Textul lui Eminescu nu poate să nu ne lase visători. Carevasăzică, acum 140 de ani, peisajul autohton pregătea deja viitorul. În ciuda diferenţelor (inevitabile ca şi cele dintre Iaşi şi Mihăileni), oraşul românesc contemporan păstrează încă atmosfera şi problematica vechilor oraşe. Avem tradiţii. Şi le păstrăm pios, fără să „mînuim” măsuri pripite împotriva lor. Carol I, proaspăt ajuns în noua (şi, pe atunci, modesta) lui reşedinţă bucureşteană, tot cîini a văzut înainte de toate: cîini şi grupuri pitoreşti de dansatori şi dansatoare de etnie rromă (numiţi, pe atunci, cu o incorectitudine politică încă inocentă, „ţigani”…). Aşa cum, la ţară, românul se face frate cu codrul, la oraş el se înconjoară de cîini, pe care îi asociază cu o mitologie tandră: cînd, de pildă, vrea să evoce belşugul, românul vorbeşte de „cîini cu covrigi în coadă”. Cînd vrea să înfiereze dezordinea unei comunităţi, vorbeşte despre „sat fără cîini”. Cîinele are deci, preponderent, conotaţii pozitive: te trimite cu gîndul la prietenie, la fidelitate, la bunăstare, la protecţie şi la Brigitte Bardot. Dumnezeu însuşi a avut, cîndva, nevoie de un ordin călugăresc care să-L reprezinte pe pămînt cu umilitatea şi rigoarea cîinilor: dominicanii, „cîinii Domnului””.

Citiţi textul lui Andrei Pleşu, „Câinii şi oamenii”, pe adevarul.ro.

Cu Zamfir, am patru

Cu Zamfir, am patru luni. Cu „fără el”, am – în total – cinci luni şi o săptămână!

Această prezentare necesită JavaScript.

Asta-s io!

– neagră şi faină –

*

Vă sugerez să vizitaţi:  ZOL, Turdeanu’, Penelopa, Turda, Filumenie, Zamphoto, Magina, Ulise, precum şi: AEFC, Colectionara, Florina, …, Digodana, Daurel, Damadecaro, Alexandra, Ellyweisstu1074, Dima, Pluta, g1b2i3, Mala, Stropidesuflet, GabrielaS, Adia, SoriN, …

*

Am primit un text – fără indicaţii privind autorul –   cu care sunt foarte de-acord, în urma celor aproape trei decenii cu Prieten canin pe-aproape!

Cele 5 simţuri  SUPRANATURALE ale câinelui tău

5. Simt frica
Ok. Asta e deja ştiută sau cel puţin nu mulţi sunt cei care au scăpat această informaţie. Câinii pot simţi frica de la distanţă şi va reacţiona ca atare: te va domina sau te va ocoli. Stăpânii care sunt fricoşi din fire vor transmite această stare şi câinelui lor. Deci nu te aştepta ca de fiecare dată când te simţi în pericol, patrupedul tău să sară în apărarea ta.

4. Simt când nu eşti atent
Nu te pândeşte, nici măcar nu stă cu tine în aceaşi cameră, dar în momentul în care ai aţipit sau ţi-ai direcţionat toată atenţia către altceva, în acea clipă câinele tău sare pe masă, rupe sacul de gunoi, roade un pantof sau o tuleşte pe uşă afară. Şiretenia lor e un fel de al şaselea simţ, e foarte bine dezvoltat şi dacă ai un câine activ, ştii clar că acest fapt este real!

3. Simt când eşti bolnav
În ultimul deceniu foarte mulţi câini au fost premiaţi şi puşi la muncă datorită acestui simţ extraordinar. Câinii au capacitatea de a mirosi cancerul sau alte boli grave încă din stadiul incipient. Ştii de unde vine această superputere a lor? De la strămoşul lup, care atunci când merge la vânătoare miroase urmele de urină lăsate de vânat. Lupul urmăreşte doar animalul pe care îl simte bolnav, recepţionând aceste informaţii din urină, aşa cum spuneam. Un animal bolnav se va deplasa mai încet şi e o pradă mult mai uşoară.
Dar să revenim la câinii noştri de companie: În zilele noastre există câini-călăuză dresaţi special pentru a alerta părinţii copiilor care urmează să intre într-o criză de epilepsie, cu ore înainte ca ea să aibă loc. Da, pot!… câinii pot face asta!

2. Simt când eşti trist
Chiar dacă nu o arăţi, câinele mereu o şă ştie în ce dispoziţie eşti. Probabil că unii dintre voi vor spune „al meu nu ştie, pentru că mă ignoră atunci când sunt supărat”. Nu e chiar aşa. Deseori, reacţia câinelui atunci când te simte supărat este să stea lângă tine, în special acolo unde îţi ţii picioarele, arătându-ţi că el ţi se supune şi că dacă eşti supărat pe el, cumva, îi pare rău. Dar sunt şi câini care pur şi simplu îţi sar în braţe atunci când simt ei că ai nevoie de ajutor cu moralul.

1. Simt când vine moartea
Locul 1 e uimitor si … inexplicabil
De secole întregi, oamenii au căutat afecţiune şi iubire din partea animalelor lor de companie.
Câinele, de exemplu, e total capabil să iubească şi să-şi arate devotamentul faţă de stăpân şi familia sa, dar puţini ştiu că cel mai bun prieten al omului are şi câteva calităţi „supranaturale”, simţuri la care omul doar visează.Cea mai inexplicabilă şi misterioasă abilitate a câinelui este felul în care simte că vine moartea.
Şi în cazul său, cât şi în cazul oamenilor.
Americanii au făcut zeci de experimente în spitale, după ce mulţi agenţi din toată lumea au raportat situaţii neobişnuite, în care câinele poliţist a simţit că partenerul şi stăpânul lui urma să îşi piardă viaţa, manifestând un comportament ieşit din comun.
Aşadar, nu ştim cum, dar e cert că animalele simt când se apropie sfârşitul.
Cercetătorii spun că ei pot vedea energiile umane, pe când alţii spun că animalele au un paşaport gratuit şi permanent în lumea de dincolo.

BONUS: Ei observă comportamentul preferenţial
Dacă ai doi câini, unul dintre ei va fi cu siguranţă foarte supărat pe tine.
De ce?
Pentru că cel mai bun prieten al omului simte şi remarcă inegalitatea cu care îi tratezi.
De  exemplu: Dacă ai doi câini şi oferi o recompensă doar unuia, celălalt va crede că a făcut ceva rău.
Dacă pe unul l-ai mângâiat mai mult sau i-ai oferit hrană în cantităţi mai mari, celălalt va pune la suflet şmdp.
Sună ciudat, dar e dovedit ştiinţific!

Raport de hălăduială

Acum fix, patru luni, aţi râs de mine, că-s o mogâldeaţă şi am încăput pe (şi în!) mâna lui Zamfir.

Astăzi, vă ofer un …

Raport de hălăduială

Am plecat imediat ce s-a crăpat de … zece. L-am luat cu noi pe Stăpânul Pisicilor (alea urâte, care vor să mă zgârie!) şi am bătut toată strada Petru Maior.
Apoi, ne-am scăldat, ospătat şi odihnit, pe-aproape de Gatu’ Poienii.

Am urcat pe Valea Sărată şi, sus, deasupra Tarzanului, iar, ne-am ospătat şi odihnit şi ne-am şi jucat, pe sub nuci. A propos, am şi cules câteva nuci.
Zamfir m-a aruncat în Tarzan, dar, … tot n-a scăpat de mine! Ca şi Ulise,  înot câineşte!

Aşa că, pe la tarlaua cu nămol, pe fosta Alee a scărilor (distrusă de lucrările de canalizare!), am trecut dealu’ şi am  coborât în … piaţă. Pisicaru’ a cumpărat lapte, din care ne-am înfruptat, păstrând distanţa între lăboşele, eu şi pisicile. Mâţele, neruşinatele, au râs de … sarea de pe blăniţa  mea: au zis că am încărunţit!

Apoi, pe când să adorm, pentru somnul de frumuseţe, am venit acasă.

Şi, n-am încălecat pe nici o şea, pentru că … mi-era somn!

În timp ce eu mă refăceam după hălăduială, l-am pus pe Zamfir să prelucreze pozele, ca să vedeţi că nu am minţit.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am avut şi mai bune

Zamfir zice: Închei o zi, din categoria „am avut şi mai bune„!

Nişte imagini din mica hălăduială cu Penelopa la Durgău

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi nişte imagini din mica hălăduială … solo prin oraşele noastre lipite …

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi mâine e o zi …