Am defilat prin defileu

Jurnal de … defilare

Ne-am urnit pe la 10.
Pe Drumul Domnilor, am onorat o umbră, timp de vreo jumătate de oră. Pe la 13, am luat masa şi siesta, la şipotul din mijlocul Cheilor. Ne-am urnit şi am ajuns până la intrarea în Chei şi ne-am întors. Cu o nouă oprire, la apa de izvor.
Intenţia ne era să coborâm prin Cheia şi să venim pe malul drept al Arieşului, … Norii ne-au convins să venim prin Sănduleşti, să mâncăm mure, … Abia am cules o jumătate de borcan …
Ploaia ne-a ţinut câteva minute, bune, sub podul autostrăzii, apoi, după ce am admirat un splendid curcubeu, ne-am grăbit spre casă, intrând în oraş pe … Cucului.
Mai aveam cam un kilometru până acasă şi … a trebuit scoasă pelerina din raniţă …
În fine, un pic .. muraţi, …
Aşa am defilat, noi, de … 23 August, anul acesta!

Această prezentare necesită JavaScript.

Notă: am pus şi poze cu Prietenul meu, pentru că, … şi el e frumos!

Încă un eşec

Nici ieri nu am reuşit să-l duc pe Zamfir până la Ciucaş …

Pe drum, s-a împiedicat de … băşina-calului şi a cules o pungă. Apoi, a constatat că … mi-a pierdut lesa. Ne- am întors, vreo doi km. Apoi, a dat peste o postată cu … puzderie de chestii de-alea albe şi … am mai pierdut o oră. În raniţă avea vreo patru kile!

La Cheia, am ajuns abia pe la două. Am cârmit spre Chei, le-am admirat de sus, şi am luat-o pe … Drumul Domnilor.

Pe la patru, i s-a făcut foame. Mi-a dat şi mie ceva. Mi s-a făcut somn şi … am tras un pui zdravăn. Păzită de Prietenul meu.

Apoi, … am cârmit, iar, spre firul de apă al Pordeiului. Pe malul celălalt, … a mai cules vreo două kile din alt fel de ciuperci!

Abia după şapte, am ajuns la pisici. Le-a dat de mâncare, după ce-mi dăduse mie, apoi, a cinat şi el.

Uite, ceva poze:

Această prezentare necesită JavaScript.

Uite, Cheile Turzii:

Această prezentare necesită JavaScript.

Uite şi … băşina-calului:

Această prezentare necesită JavaScript.

Uite-mă şi pe mine:

Această prezentare necesită JavaScript.

Cam asta este povestea … eşecului meu de azi!

*

Dacă v-a plăcut (sau … nu?!) povestea mea, mergeţi şi pe la alţii: Zolty, Ella, Daurel, Diana, Iulisa, pitici, cuvinte, dragosteoarbă, g1b2i3, Mala, Carmenstropidesuflet, Sorin,

 

 

Happy week-end: La pescuit

2topenelopa SAM_3826

La pescuit

– cu laba –

*

Notă: postarea participă la festivalul Happy week-end

Vă sugerez să vizitaţi: ZOL, Turdeanu’, Penelopa, Turda, Filumenie, Zamphoto, Magina, Ulise, precum şi: AEFC, Colectionara, Florina, …, Digodana, Daurel, Damadecaro, Alexandra, Ellyweisstu1074, Dima, Pluta, g1b2i3, Mala, Stropidesuflet, GabrielaSSoriN, atdoru, dealeirinei, hipertensivaxlandra, zolty, leneş, ZinaDasha, adeenat, GabrielaI, …

Reflexii: „Profesionalism”

1torefl penelopa SAM_4377

„Profesionalism”

– nedrenarea izvorului răzbate prin asfalt, REFLECTÂND … profesionalismul … lipsă, dar, pe banii turdenilor –

*

Notă: postarea participă la festivalul Reflexii în oglindă

Vă sugerez să vizitaţi: ZOL, Turdeanu’, Penelopa, Turda, Filumenie, Zamphoto, Magina, Ulise, precum şi: AEFC, Colectionara, Florina, …, Digodana, Daurel, Damadecaro, Alexandra, Ellyweisstu1074, Dima, Pluta, g1b2i3, Mala, Stropidesuflet, GabrielaSSoriN, atdoru, dealeirinei, hipertensivaxlandra, zolty, leneş, ZinaDasha, adeenat, GabrielaI, …

Superstar

De nu ştiţi ce înseamnă noţiunea din titlu, vă explic eu: observaţi cum, în filmele de mai jos  (veneam de  la Cheile Turzii, pe  Drumul  domnilor), oricât încearcă să mă ignore filmfăcătorul, …  tot pe mine îi pică obiectivul. Subiectiv, vorbind, e normal: sunt un … SUPERSTAR!

şi

Vorba olteanului sau a … moţului (tot nişte olteni … uitaţi de Mişu hăl Bravu, prin munţii Ardealului!): vă zâsăi, io!