Nu ne-nţelegem

Nu ne-nţelegem cu Zamfir:

– el vrea cu lesă, eu nu vreau;

– eu vreau să-l muşc (de drag ce-mi e!), el nu vrea.

Dar, am trecut peste aceste mici detalii şi … l-am dus la Durgău.

Această prezentare necesită JavaScript.

La Durgău, am văzut o … căpriţă neagră!

Prima mea hălăduială

Pentru că a fost cuminte, l-am dus pe Zamfir la Durgău. Chiar aşa: după ce am trecut de str. Salinelor, la capătul de jos al str. Vânătorilor, m-a coborât din traistă şi … tuleo, la deal, voiniceşte. Ca să nu mai spună Zamfir că-s papă lapte.

http://youtu.be/Zs1yC3NJYCY

Pentru că este rău (tare bolnav), nu l-am luat cu noi pe Ulise. L-am lăsat acasă, singur, mai ales că se plânge că l-aş stresa. Da’, io, numa’ vreau să mă joc cu el.

La Durgău, m-am ţinut de umbra lui Zamfir, ca un căţel, …

http://youtu.be/uvVDQqzGJKA

… apoi, ne-am jucat – cel mai mult mi-a plăcut când îl muşcam prin plasa hamacului. Am mâncat şi am băut apă din castronelul adus de grijuliul meu Prieten. Am ascultat muzică de pe telefonul lui – l-a ţinut, mereu, departe de boticul meu şi nu ştiu ce gust are.

Uite, nişte poze:

Această prezentare necesită JavaScript.

iulia DSC05907Am stat vreo patru ceasuri. Vremea a fost frumoasă. Cu Iulia, care culegea cimbrişor – prin reprezentanta ei, mămica – nu ne-am putut juca: ei îi era teamă de mine şi mie-mi era frică de ea.

Am venit, pe lăbuţele mele înşosetate, până la str. Salinelor, apoi, m-a urcat în nacela de transport şi m-a dus acasă.

http://youtu.be/2SmOotjeTTo

A fost prima mea hălăduială. Zamfir mi-a arătat Cheile Turzii şi şi-a luat angajamentul că, în cinstea zilei de 23 august, vom merge … cum mergea cu Ulise! A promis că mă duce şi la Măgina. La anu’.

Sunt mare: am împlinit două luni!