
Oricât am tot certat-o, ca să nu pună laba pe mine, a venit pe la spate şi … m-a ştampilat, pe cămaşa albă!
Penelopa a primit, cadou, o minge. Piuitoare.
S-a speriat teribil, de ea: se învârtea în jurul ei, schelălăind!
Apoi, i-am arătat că este inofensivă şi …
a devenit jucăria preferată
(până atunci, eu eram!).
Acum, dă cu lăbuţa ori boticu’ şi se bucură că o aude piuind.
în sus ori în jos
şi în natură
Mulţimim, Anca!
Eşti o căţeluşă fericită!
# Florina: Chiar aşa. Mulţumesc.
Am halaudit putin pe aici si tare mi-a placut! M-am „pacalit” 🙂 la @daurel si am accesat link-ul… Banuiam ca Ulise II nu mai este si amanam momentul certitudinii! Acum ma bucur ca am ajuns si am vazut minunea numita Penelopa! M-am amuzat cum s-a obisnuit cu mingea si mi s-a facut dor de Boby, ultimul catelus pe care l-am avut si care tare jucaus era! Catelusul Boby era, de fapt, boxer in toata firea, dar copilaros! 🙂
Frumoasa Penelopa! Sa-ti traiasca!
Zile fericite iti doresc!
# Diana: Mulţumim de vizită. Într-adevăr , Ulise al II-lea ne-a părăsit. Dar, Penelopa este … o minune, aşa cum ai spus! Cred că, nu este suficient, numai, un cuvânt pentru a o descrie: o zurlie, voluntară şi isteaţă! Animalele răspund, cam la fel cu ceea ce primesc. Dragoste le oferi, dragoste restituie. Ură le oferi, ură capeţi. Eu îmi „construiesc” un Prieten. Şi, deja, îl am în Penelopa! Evident, pe Ulise nu am cum să-l uit sau … înlocuiesc!